"Am fost emoţionat când am intrat pe scenă, dar acest public minunat mi-a şters toate emoţiile. Sunt convins că şi juriul, şi publicul au votat cu sufletul, mesajul nostru se va face auzit în toată Europa, a declarat Călin Goia, solistul Voltaj, imediat după anunţarea rezultatelor finalei Eurovision 2015 România. Eurovision 2015 România. Luminiţa Anghel, marea perdantă Trupa a fost preferata publicului şi a obţinut cele mai multe voturi la televoting, voturi care s-au transformat în punctajul maxim: 12. Cu încă 12 puncte obţinute de la juriu şi un punctaj total de 24 de puncte, Voltaj a fost câştigător incontestabil. Luminiţa Anghel, cealaltă favorită a finalei Eurovision 2015 România, s-a clasat pe poziţia a doua, cu 18 puncte cumulate (juriu şi televoting), iar podiumul a fost completat de Ovidiu Anton, cu 17 puncte. Single-ul "De la capăt/All Over Again (varianta în engleză - n.r.) este compus şi produs de membrii trupei Voltaj împreună cu Deepside Deejyas, Monica Stevens şi Andrei Leonte (primul câştigător "X Factor), iar videoclipul, regizat de Dan Petcan, reuneşte cadre din scurtmetrajul "Calea Dunării. Piesa, în ambele variante, trage un semnal de alarmă asupra situaţiei tuturor copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. "Suntem emoţionaţi şi foarte bucuroşi. Suntem convinşi că, la ce concurenţă a fost, atuul câştigător a fost mesajul nostru şi românii au dorit să ducă acest mesaj la Viena şi să-l aducă în faţa Europei. Le mulţumim celor care ne-au votat, mulţumim juriului pentru încrederea pe care ne-a acordat-o. Să ai 24 de puncte din tot atâtea e foarte onorant. (...) Deja ne facem planuri şi ne gândim cum să facem încât să ajungem cât mai sus. Dacă se poate mai sus de locul doi (făcând referire la o piesă a formaţiei care are acest titlu - n.red.). Asta e marea noastră dorinţă", a mai declarat Călin Goia, citat de Mediafax, la începutul conferinţei de presă care a avut loc după încheierea concursului. Acesta a spus şi că trupa are pregătită şi varianta în limba engleză a piesei şi urmează să se sfătuiască cu cei care au mai multă experienţă în ceea ce priveşte concursul Eurovision pentru a hotărî cum se vor prezenta la Viena: cu piesa în engleză, cu cea în română sau cu o combinaţie între cele două limbi. |
Nota actuala: 9 (din 1 note acordate) - Acorda o nota!
01-08-2025: Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” marchează 80 de ani printr-un turneu național susținut de Ministerul Culturii Republicii Moldova
Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” marchează 80 de ani de activitate printr-un turneu național dedicat copiilor și familiilor din întreaga țară. Sub genericul „LICURICI – 80: Povești care unesc generații”, artiștii aduc spec ...
[ continuare ]
Din categoria Teatre Republica Moldova
10-06-2025: Cahul, "Punguța cu doi bani"
"PUNGUȚA CU DOI BANI” de ION CREANGĂ este o poveste mult îndrăgită de copiii mai multor generații. Cu ea au crescut şi bunicii, şi părinții voştri, dragi prieteni.
Adaptată de Ecaterina Mihăescu-Păun, în regia Alinei ...
[ continuare ]
Din categoria Teatre Republica Moldova